Procedură penală
Pe scurt
Grațierea (indulto) este o măsură de clemență prin care Guvernul iartă, total sau parțial, o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre definitivă. Este reglementată de o lege foarte veche, dar în vigoare, Legea din 18 iunie 1870 (Ley de 18 de junio de 1870), modificată în 1988. Dacă este acordată, stinge răspunderea penală în limitele pe care le cuprinde (art. 130.1.4.º din Codul penal spaniol – Código Penal).
Grațierea nu verifică dacă hotărârea este justă sau dacă sunteți vinovat. Pornește de la condamnare și cere ca, din motive de justiție, echitate sau utilitate publică, pedeapsa să nu fie executată integral sau să fie executată în alt mod. De aceea este o cale diferită de căile de atac și intervine când acestea au fost deja epuizate.
Este o cerere individuală. Constituția interzice grațierile generale (art. 62.i), iar fiecare dosar este analizat separat.
Potrivit articolelor 1 și 2 din Legea grațierii, pot fi grațiați condamnații pentru orice infracțiune, dar cu următoarele excepții:
O pot cere persoana condamnată, rudele sale sau orice altă persoană în numele său, fără a fi nevoie de procură (art. 19). O pot propune și instanța de condamnare, Curtea Supremă sau procurorul (art. 20), iar articolul 4.3 din Codul penal îi permite judecătorului să se adreseze Guvernului atunci când pedeapsa este vădit excesivă.
Există lucruri pe care grațierea nu le acoperă. Nu se extinde la despăgubirile civile datorate victimei (art. 6) și nici la cheltuielile de judecată (art. 9). Grațierea pedepsei principale nu include, în lipsa unei mențiuni exprese, interdicția de a ocupa funcții publice și de a exercita drepturi politice (art. 6). În plus, poate fi acordată sub condiții, de exemplu să nu se aducă prejudicii terților, iar instanța nu o va aplica până când acestea nu sunt îndeplinite (art. 15-17).
Raportul instanței de condamnare cântărește foarte mult. Articolul 25 din Legea grațierii enumeră ce trebuie să cuprindă: vârsta, starea civilă și profesia dumneavoastră; meritele și antecedentele; dacă ați mai fost condamnat pentru o altă infracțiune; circumstanțele atenuante sau agravante; durata arestului preventiv; partea din pedeapsă deja executată; conduita ulterioară și, mai ales, dovezile de căință; dacă există o parte vătămată și dacă grațierea îi prejudiciază pe terți.
De aceea nu este suficient să o cereți. Trebuie să dovediți cu documente că persoana care cere astăzi grațierea s-a schimbat față de cea care a săvârșit faptele: loc de muncă stabil, persoane în întreținere, un tratament dus la bun sfârșit, despăgubiri plătite sau asumate. Iar dacă aveți condamnări anterioare, merită verificat dacă se poate obține radierea cazierului judiciar, pentru că recidiva este un obstacol.
Cererea se adresează ministrului Justiției prin intermediul instanței de condamnare sau al directorului penitenciarului, după caz (art. 22). Ce facem noi:
Nu în mod automat. Regula generală este că cererea de grațiere nu suspendă executarea hotărârii (art. 32 din Legea grațierii). Codul penal îi permite însă judecătorului să suspende executarea până la soluționare în două situații (art. 4.4 CP):
Înainte de a cere grațierea, este bine să verificați dacă este posibilă suspendarea executării pedepsei (pedepse de până la doi ani, art. 80 CP), care este de obicei o cale mai directă. Iar dacă executați deja pedeapsa, dreptul execuțional penal oferă instrumente precum regimul deschis (tercer grado), permisiile de ieșire sau liberarea condiționată.
Legea prevede ca instanța de condamnare să asculte partea vătămată înainte de a emite raportul (art. 24). Dacă sunteți victima sau persoana prejudiciată, vă puteți exprima poziția în dosar. Și rețineți că grațierea nu se extinde niciodată la despăgubirile civile pe care vi le-a recunoscut hotărârea (art. 6). Dacă trebuie să vă apărați drepturile ca victimă, consultați pagina noastră despre constituirea ca parte civilă și acuzator privat.
Nu vă vom promite un rezultat: acordarea depinde de Guvern și de rapoarte. Vă vom spune însă clar ce opțiuni reale aveți. Fiecare caz este diferit; după ce îl analizăm, vă oferim o ofertă de onorariu personalizată și în scris.
Când condamnarea este definitivă, adică atunci când nu mai există nicio cale de atac. Legea grațierii îi exclude pe cei care nu au fost încă condamnați printr-o hotărâre definitivă și pe cei care nu se află la dispoziția instanței pentru a executa pedeapsa. Recidiviștii sunt de asemenea excluși, cu excepția cazului în care instanța de condamnare constată motive de justiție, echitate sau interes public.
Nu de la sine: cererea nu suspendă executarea hotărârii (art. 32 din Legea grațierii). Judecătorul poate însă suspenda executarea până la soluționare dacă executarea poate încălca dreptul la un proces fără întârzieri nejustificate sau dacă, prin executarea pedepsei, grațierea și-ar pierde sensul (art. 4.4 din Codul penal spaniol). Suspendarea trebuie cerută în mod expres.
Nu. Articolul 6 din Legea grațierii prevede că aceasta nu cuprinde niciodată despăgubirile civile, iar articolul 9 exclude și cheltuielile de judecată. Grațierea privește doar pedeapsa. În plus, instanța de condamnare ascultă partea vătămată înainte de a-și emite raportul.
Guvernul, prin decret regal publicat în Monitorul Oficial al Statului (art. 30 din Legea grațierii). Înainte, instanța de condamnare emite un raport după ce ascultă procurorul, partea vătămată și, dacă persoana condamnată este în închisoare, penitenciarul. Grațierea totală presupune ca instanța să constate motive de justiție, echitate sau utilitate publică.
Grațierea totală iartă toate pedepsele rămase de executat. Cea parțială iartă una dintre ele sau o parte din ele. Comutarea înlocuiește pedeapsa cu una mai ușoară, iar legea o consideră o formă de grațiere parțială (art. 4 din Legea grațierii).
Aveți nevoie de ajutor acum?
Pe această pagină
Servicii conexe